Irational in mod previzibil. Fortele ascunse care ne influenteaza deciziile | Dan Ariely

Suntem cu totii mult mai putin rationali decat presupune teoria economica standard. In plus, aceste manifestari irationale de care noi dam dovada nu sunt nici intamplatoare, nici absurde. Ele sunt sistematice si, din moment ce le repetam iar si iar, sunt previzibile. Prin urmare, nu vi s‑ar parea logic sa modificam teoria economica standard, s‑o scoatem din spatiul psihologiei naive (care adesea pica proba gandirii rationale, a introspectiei si – cel mai important – a unei atente examinari empirice)? Exact acesta este lucrul pe care incearca sa‑l realizeze domeniul in formare al economiei comportamentale – precum si cartea de fata, ca mica parte din acest demers. Dan Ariely O carte splendida, care te si pune pe ganduri, te si amuza, vorbind despre o multime de lucruri: incepand cu forta remediilor placebo si terminand cu placerile unui pahar de Pepsi. Ariely da in vileag festele subtile, dar redutabile, pe care ni le joaca propria minte si ne arata cum putem sa nu ne lasam pacaliti. Jerome Groopman, profesor, Facultatea de Medicina Harvard Dan Ariely este un geniu al intelegerii comportamentului uman. Niciun economist nu reuseste mai bine sa dea la iveala si sa explice ratiunile ascunse ale alegerilor noastre bizare, pe piata si in afara ei. Irational in mod previzibil ne va remodela, o data pentru totdeauna, felul in care vedem lumea si pe noi insine. James Surowiecki, autorul cartii The Wisdom of Crowds Irational in mod previzibil este nebunesc de originala. Ne arata de ce – mult mai adesea decat ne place sa recunoastem – oamenii fac greseli prostesti, uneori dezastruoase. Ariely nu doar ca ne ofera o lectura fascinanta, ci ne face si mult mai intelepti. George Akerlof, laureat al Premiului Nobel pentru economie in 2001 si profesor de economie la University of California, Berkeley Cu tolba plina de experimente istete, idei interesante si anecdote incantatoare, Dan Ariely este un ghid intelept si amuzant in intelegerea metehnelor, a erorilor si a gafelor comise de oameni in luarea deciziilor de zi cu zi. Daniel Gilbert, profesor de psihologie la Harvard University

SKU: 52353 Categorie: Etichete: ,

Irational in mod previzibil. Fortele ascunse care ne influenteaza deciziile | Dan Ariely Online la Pret Mic

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Irational in mod previzibil. Fortele ascunse care ne influenteaza deciziile | Dan Ariely

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand