Marele Pescar vol. 1/Lloyd C. Douglas

Lloyd C. Douglas (1877-1951) s-a afirmat ca unul dintre cei mai populari scriitori americani, desi a publicat primul roman dupa implinirea varstei de 50 de ani. Consacrat in memoria cititorilor prin extraordinarul roman Camasa lui Hristos, el a reusit performanta de a-si dubla capodopera prin romanul Marele Pescar. Actiunea cartii se desfasoara cu doua decenii inaintea evenimentelor prezentate in precedentul roman, Camasa lui Hristos.  Intre paginile primului volum descoperim pe omul Simon din Betsaida, pescar iscusit care, care, ales de Isus pentru a fi unul dintre discipolii sai, porneste pe calea rezervata sufletelor curate. Desi la inceput este mai rezervat si sceptic, Simon ajunge sa vada cine este Iisus cu adevarat, iar di acest motiv primeste numele de Petru, iar Iisus ii marturiseste ca el va fi piatra pe care se va zidi Imparatia lui Dumnezeu. Dar pana ca acest lucru sa se implineasca Simon are de trecut incercari grele de natura sufleteasca. El va trebui ca dintr-un simplu pescar sa renasca un temerar urmas al lui Hristos, sa-l urmeze si mai presus de orice sa creada. O carte de o rara finete care te va purta odata cu Simon pe un traseu initiatic si care iti va redescoperi credinta si importanta dragostei fratesti dintre oameni.

SKU: 8441dc8b-d43b-407b-a893-29ccd15b25c9 Categorii: , , Etichete: ,

Marele Pescar vol. 1/Lloyd C. Douglas Online la Pret Mic

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Marele Pescar vol. 1/Lloyd C. Douglas

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand